Beneficiile căpșunelor. Ce conțin și cum le consumăm

Parfumate și gustoase, căpșunele, primele fructe de care ne bucurăm în miez de primăvară, ne desfată cu o explozie de arome. Iar ceea ce ne convine tuturor este că le putem consuma după pofta inimii, fără grija kilogramelor în plus. Mai mult chiar, căpșunele aduc o gamă largă de beneficii sănătății. Sunt pline de nutrienți, te ajută să ții greutatea sub control, au grijă de starea ta de bine și îți îngrijesc frumusețea.

În ultima lună a primăverii, când piețele sunt pline cu aceste fructe delicioase, fă-ți „plinul” de căpșune. Răsfață-te în fiecare dimineață cu un bol mare sau congelează-le, ca să ai și peste iarnă. Dacă ești amator de dulciuri, poți să prepari gemuri sau dulcețuri, cu zahăr sau îndulcitori naturali. Căpșunele sunt un aliment excelent pentru o dietă sănătoasă și avem numai de câștigat dacă le avem cât mai des în farfurie.

Beneficiile uimitoare ale căpșunelor

În general, fructele și legumele sunt alimente dintre cele mai sănătoase. Organizația Mondială a Sănătății susține că un consum de doar 400 g/zi reduce riscul afecțiunilor cardiovasculare, a diabetului și cancerului. Căpșunele nu fac excepție. În afara gustului delicios, sunt sărace în calorii și bogate în nutrienți esențiali pentru starea noastră de bine, dar și pentru frumusețe. Sunt o sursă bună de vitamine, minerale, ne hidratează și au capacitatea de a reduce colesterolul „rău”, tensiunea arterială, inflamațiile și stresul oxidativ. 

100 g căpșune au doar 32 calorii și conțin:

  • 91% apă
  • 0,7 g proteine
  • 7,7 g carbohidrați
  • 4,9 g zahăr
  • 2 g fibre
  • 0,3 g grăsimi

Cât privește vitaminele și mineralele, căpșunele abundă în:

  • Vitamina C, un antioxidant bun pentru piele și sistemul imunitar
  • Magneziu, necesar pentru buna funcționare a sistemului nervos
  • Potasiu, care reglează tensiunea arterială
  • Folați, esențiali pentru femeile însărcinate și persoanele vârstnice
  • Căpșunele mai conțin mici cantități de fier, cupru, fosfor, vitamina B6, K și E.

Cu o astfel de bogăție de nutrienți, căpșunele pot fi folosite atât pentru prevenirea unui număr mare de afecțiuni, cât și pentru frumusețe și dietă. Iată câteva beneficii pe care le aduc organismului:

  • Contribuie la arderea depozitelor de grăsime
  • Îmbunătățesc sănătatea ochilor
  • Previn constipația
  • Susțin sănătatea inimii
  • Scad colesterolul
  • Elimină toxinele din sânge
  • Recomandate în perioada prenatală
  • Reglează nivelul de zahăr din sânge
  • Adjuvant în lupta contra cancerului

Căpșune proaspete, gem sau suc? Cum e bine să le consumi

Dacă vrei să te bucuri de multiplele beneficii ale căpșunelor, cel mai bine e să le consumi cât mai aproape de stare lor naturală. Este ideal să le mânânci proaspete, ca atare sau sub formă de suc. Poți prepari smoothie-uri delicioase, shake-uri sau să le amesteci în iaurt. Congelarea lor este o altă variantă de consum optimă pentru păstrarea nutrienților. 

Dulceața și gemul de căpșune sunt delicioase, însă, din păcate, mare parte a vitaminelor – în special vitamina C – se distrug prin fierbere îndelungată. Iar adaosul de zahăr nu este una dintre cele mai fericite alegeri, mai ales dacă ții la silueta ta.

Beneficiile căpșunelor pentru frumusețe

Fructele roșii și parfumate au grijă nu doar de sănătatea organismului, ci și de frumusețea lui. Prin aportul de vitamine, minerale și fibre căpșunele te ajută să te simți bine și să arăți bine. Sucul de căpșune conferă pielii o strălucire minunată. Poți să-l bei, dar îl poți aplica și sub formă de măști. Folosește aceste fructe și pe post de tonic pentru piele. Taie o căpșună în jumătate, șterge-ți fața cu partea dinspre interior, apoi lasă să acționeze 15 – 20 de minute.

Măștile cu căpșune sunt un remediu eficient și pentru tenul gras, acneic. Pungi sub ochi sau cearcăne vineții? Aplică felii din acest fruct pe zona afectată și vei fi surprinsă de rezultate. Căpșunele au efect antiinflamator și în scurt timp problema va fi remediată. Vitamina C conținută de aceste fructe ajută la producerea colagenului, care conferă elasticitate pielii și previne formarea ridurilor. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile aduse de căpșune pentru îngrijirea frumuseții, dar ele mai pot fi folosite ca exfoliant pentru mâini și picioare, în măști de păr sau – sub formă de uleiuri – în gelul de duș.

Sursă foto: Pixabay

Back to top button