Cum se poartă corect masca medicală, ca te protejezi de coronavirus | VIDEO
După ieșirea din starea de urgență și intrarea în starea de alertă, oamenii vor fi nevoiți să fie cât se poate de atenți la micile gesturi care îi pot ține la distanță de o eventuală îmbolnăvire de COVID-19. Chiar dacă măsurile de relaxare vor permite libera circulație, purtatul măștii medicale în spații publice închise va fi obligatoriu. Însă pentru a te asigura de eficiența măștii trebuie să știi cum se poartă corect acest dispozitiv medical.
Fie că folosești o mască chirurgicală de unică folosință sau una din bumbac, există câteva reguli extrem de importante, de la care nu trebuie să te abați niciodată.
Cum poți corect masca medicală de unică folosință
Masca medicală trebuie purtată corect pentru a evita să te infectezi, în cazul în care ești în prejma altor persoane care, asimptomatice sau nu, pot fi infectate cu noul coronavirus. OMS a realizat un clip în care arată, pas cu pas, cum să așezi masca, ce trebuie să faci pe perioada în care o porți și cum o îndepărtezi în siguranță.
Dacă decideți să purtați o mască medicală ca aceasta, plată și cu pliuri, este important să o purtați și aruncați corect. Altfel, în loc să vă protejeze, masca devine o sursă de infecție, din cauza microbilor ce se pot afla pe ea. Pentru a o purta corect, luați banda specială metalică din partea superioară a măștii și puneți-o deasupra punții nazale, așezați benzile elastice în spatele urechilor sau legați șiretul în spatele capului. Asigurați-vă că vă acoperă nasul, gura și bărbia. Când o folosiți, nu atingeți partea din față a măștii. Pentru a da jos masca, îndepărtați elasticele de după urechi sau dezlegați șiretul din spatele capului. Nu atingeți partea din față a măștii, deoarece poate fi contaminată. Îndepărtați masca și aruncați-o într-un coș de gunoi cu capac. Spălați-vă pe mâini cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. Spălați-vă pe mâini dacă ați atins din greșeală partea din față a măștii în timp ce o purtați. Dacă masca devine umedă sau udă, înlocuiți-o cu o altă mască nouă și uscată. Nu refolosiți niciodată o mască de unică folosință, ci aruncați-o imediat într-un coș cu capac, după utilizare.
Cum se poartă masca reutilizabilă din bumbac
Dacă nu ai găsit încă măști medicale sau prețul lor este încă unul ridicat poți utiliza o mască din bumbac, cumpărată sau realizată chiar de tine. Ai aici un tutorial care îți arată pas cu pas și chiar cu măsuri exacte, cum poți face acasă o asemenea mască. În cazul acestor măști este importantă igienizarea periodică. După ce ai ajuns acasă este indicat să îndepărtezi imediat masca și să te speli pe mâini. Masca trebuie spălată cu apă și detergent, la mașina de spălat, iar după uscare trebuie călcată. Apoi va fi pregătită pentru o nouă utilizare.
De ce trebuie să purtăm mască medicală împotriva coronavirusului
O mască medicală este un instrument utilizat pentru prevenirea transmiterii infecțiilor. Masca medicală este una dintre măsurile de protecție împotriva coronavirusului și este menită să oprească răspândirea germenilor de tot felul printre care și virusul care provoacă boala COVID-19. Când cineva vorbește, tușește sau strănută se elibereaza în aer mici picături cu agenți patogeni care pot infecta persoanele din jur. Prin purtarea unei măști, se poate preveni contaminarea celorlalte persoane.
De asemenea, dacă ești răcit, ai gripă sau COVID-19 masca poate ajuta la limitarea răspândirii bolii la ale persoanele cu care ei contact.
De reținut este că noul coronavirus, responsabil de boala COVID-19, poate să nu prezinte simptome la anumite persoane, însă chiar și asimptomaticii pot transmite virusul. Motiv pentru care masca medicală este o măsură de precauție de bază, pe lângă spălatul corect și frecvent al mâinilor, distanțarea socială, evitarea atingerii ochilor, nasului sau a gurii cu mâinile neigienizate.
Foto: Pixabay