EXCLUSIV. Dorian Popa merge aproape zilnic la sală și reduce stresul… cu pisici

Dorian Popa este actor, cântăreț și dansator și a devenit cunoscut în 2011, odată cu apariția sa în serialul ”Pariu cu viața”, alături de colegii săi din Lala Band, unde l-a interpretat pe Andrei Anghel. În 2015 a apărut în reality show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” de pe PRO TV, iar acum cariera lui în muzică este una înfloritoare. Dorian a lansat de curând piesa ”Buze”, alături de What’s UP, și a acceptat să vorbească pentru ideisanatoase.ro despre obiceiurile sale alimentare, despre sport și viață sănătoasă și despre ce înseamnă pentru el să aibă două pisici acasă.

Ideisanatoase.ro: Cum te menții în formă?
Dorian Popa: Este vital să nu întrerupem mai mult de două luni antrenamentul într-un an de zile pentru a putea spune că facem tot ce ne stă în putință pentru a ne menține în formă. Pe lângă antrenamentele pe care le fac, eu mai sunt atent și la alimentație și la orele de odihnă, care sunt importante pentru a mă putea menține în formă.

Ai o dietă sănătoasă, echilibrată sau timpul nu-ți permite?
În mare parte din timp încerc să respect regimul meu alimentar clasic și anume: cât mai puțini carbohidrați (fără pâine, iar cartofii și orezul trebuie fierte) și cât mai multă proteină (albușuri de ou, carne, lactate). Din păcate, de multe ori timpul nu îmi permite să am mese tocmai bio, motiv pentru care încerc să îmi aloc doza de proteină necesară și să nu manac foarte mult junk food.

Cât de des mergi la sală?
Target-ul meu în ceea ce privește săptămâna de antrenament este să ajung în fiecare zi. evident că nu reușesc să ajung chiar zilnic, însă merg de 5, 6 ori pe săptămână.

A slăbit 9 kilograme în două săptămâni

Ai fost nevoit să slăbesti în timp record pentru un videoclip? Ce ai făcut?
În ceea ce privește videoclipurile, am fost tot timpul cu un pas înainte și nu a fost nevoie să „trag de mine” prea tare… Însă atunci când am intrat în proiectul Lala Band, pentru că eram cel mai mare și la propriu și la figurat, a fost nevoie să slăbesc „cât pot eu”… Așa mi s-a cerut. Motiv pentru care am slăbit 9 kilograme în vreo două săptămâni… Se putea și mai mult, dar am vrut, totuși, să rămân și cu niște masă musculară. Muncisem atât de mult pentru ea.

Ești atent la dietă sau sportul este totul?
O întrebare atât de bună… De ce? Simplu. Pentru că atât de multă lume întreabă ce este mai important: dieta sau sportul? Din punctul meu de vedere sportul este totul, dar până ajungem la forma optimă, dieta este indispensabilă. Sună complicat nu? Deloc. Explicația ar fi că… dacă avem mai multe kilograme de dat jos și totuși nu schimbăm nimic drastic în alimentație, este posibil ca sportul să nu fie de ajuns. La fel de adevărat este raționamentul și pentru cei care vor să pună câteva kilograme… Dacă alimentația nu este adecvată, este posibil ca antrenamentele să nu genereze creștere musculară semnificativă. Atunci ce facem? Ne apucăm serios de sport și ne propunem să facă parte din viața noastră permanent, ținem dieta adecvată scopului imediat: slăbire sau îngrășare, după care, odată ajunși la o formă pe care eu o numesc „optimă” putem să avem un regim alimentar mai „relaxat”, mai variat, care din când în când să înglobeze chiar și micile pofte pline de calorii. Și uite așa, trăim o viață întreagă fiind fit și învățând să mâncăm tot ce ne place, dar cu măsură și la timpul potrivit.

Ți-ai vopsit vreodată părul?
Nu am prea avut voie de la mama cât eram copil, iar când am crescut mi-a trecut nebunia. Mi-am făcut însă, acum doi ani când am avut salonul, niște șuvițe, decolorându-mi puțin părul, dar le consider un mic eșec. Pe mine Dumnezeu m-a lăsat saten închis și cred că așa voi rămâne, până când voi deveni grizonat. Lucru pe care, de altfel, îl aștept cu ardoare.

Cât de des te epilezi și cât de mult crezi că poate conta acest lucru la un bărbat?
Mi-am făcut câteva „sesiuni” de epilare definitivă, motiv pentru care nu mai am foarte mult păr. Mă epilez, de obicei, la sfârșit de săptămână și nu consider că este un lucru necesar la un bărbat, însă nici dăunător. Fiecare trebuie să se simtă bine în pielea lui, așa cum își dorește.

”Pisicile reduc stresul”

Apropo de faptul că ai pisică. Este adevărat că reduce stresul?
Am doi motani senzaționali: Motanescu (Scottish Fold Blue) și Babs (Exotic Shorthair). Îi iubesc mult și da, sunt sigur că reduc stresul, iubesc atât de mult animalele încât cred că orice suflet, fie el pisică, purcel, câine, porumbel, îți face viața mai frumoasă și îți este un adevărat prieten.

Dorian Popa, cu Motanescu (stânga) și Babs
Dorian Popa, cu Motanescu (stânga) și Babs

A mâncat gândaci uscați

Care este cel mai ciudat lucru pe care l-ai mâncat vreodată și cei ai simțit?
Cel mai ciudat lucru pe care l-am mâncat au fost gândacii uscați la soare. Atunci când a trebuit să mănânc 3 în 60 de secunde am simțit că am băgat în gură un pumn de făină cu gust de excremente… Problema, însă, nu era gustul, ci faptul că nu puteam înghiți.

Dar cea mai bună mâncare?

Pentru mine cea mai bună mâncare este sushi. Atunci când mănânc sushi parcă îmi adaug ani la viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button