Ce înseamnă când te mănâncă palma dreaptă sau stânga

Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, de la un capăt la celălalt al planetei, superstiția că mâinile care te mănâncă transmit un mesaj a rezistat într-un mod uimitor. Civilizații și culturi foarte diferite între ele au totuși ceva în comun – credința că mâncărimea în palme transmite un mesaj legat de bani – ori luăm, ori dăm. Ce înseamnă, de fapt, când te mănâncă palma? Scepticii sau cei foarte pragmatici fac referire la anumite condiții medicale. Alergiile, eczemele, reacțiile la unele medicamente, dar și boli mai grave, precum diabetul sau ciroza pot cauza mânăcrimi ale palmelor. Întrebarea la care nimeni nu a găsit un răspuns până în acest moment e cum de a supraviețuit această superstiție atât de mult și de ce persoane din toate colțurile planetei cred că atunci când te mănâncă palmele iei sau dai bani.

Rădăcinile acestei credințe merg până în era precreștină, iar unii cercetători o atribuie celților și popoarelor saxone. Aceștia credeau că un ban de argint frecat de piele este leacul multor neplăceri de sănătate, inclusiv al palmelor care te mănâncă. Ideea a fost adoptată ulterior de romani, în special de cei care preziceau viitorul și adusă în forma sub care o cunoaștem astăzi. Dincolo de explicațiile care se dau acestei credințe vechi de peste 2000 de ani, este interesant să descoperim ce înseamnă, de fapt, când te mănâncă palma, care sunt explicațiile acceptate (aproape) unanim.

Ce înseamnă când te mănâncă palma dreaptă

Dacă te mănâncă palma dreaptă, interpretările merg toate în același sens: va da norocul peste tine. Însă, cred vechii celți, e nevoie și de conlucrare. Suportă mâncărimea, pentru că altfel vei speria norocul. Cel mult, poți să-ți scarpini palma de trunchiul unui copac sau o suprafață de lemn.

Palma dreaptă este adesea asociată cu un tip de energie masculin, focalizat pe acțiune, creație, pe „a face”, în general. Acesta este tipul de noroc pe care-l poți avea. Acțiunea se referă și la zona banilor care, dacă te mănâncă palma dreaptă, vin spre tine.

Alte explicații ale acestui fenomen se referă la zona emoțională. Pentru că mâna dreaptă este legată de acțiune, poți avea senzații de mâncărime în palmă de câte ori te simți blocat – la locul de muncă, într-o relație, într-un moment al vieții, în general, pe care simți că nu-l poți depăși. Dacă ești într-un astfel de moment și eziți să iei o decizie, acesta poate fi semnul pe care-l aștepți ca să treci la acțiune. Este momentul, mergi înainte, pentru că totul va fi bine!

Ce înseamnă când te mănâncă palma stângă

Pentru majoritatea oamenilor, mâna stângă este cea nondominantă, care preia energia și te pune în legătură cu universul. Este asociată cu energia de tip feminin și cu intuiția, așa că, dacă te mânâncă palma stângă, experții în chiromanție sugerează că e bine să fii atent la eventualele mesaje spirituale pe care le vei primi.

Cât despre aspectele financiare, veștile nu sunt chiar grozave: cu mâna stângă dai bani. Dar acest lucru se compensează pe alte părți. Se spune că atunci când te mănâncă palma stângă intuiția ta funcționează din plin și e aproape imposibil ca de aici să nu iasă ceva bun pentru tine. În astfel de momente se recomandă să fii atent la ceea ce simți. Meditația te poate ajuta să-ți clarifici anumite aspecte ale vieții și să găsești răspunsuri la ceea ce te preocupă. Și pentru că intuiția îți funcționează la capacitate maximă, specialiștii spun că un jurnal în care să notezi toate sincronicitățile pe care le observi (repetarea unor numere, mesaje la care nu te aștepți etc) îți va fi de mare ajutor.

În concluzie, dacă te preocupă ce înseamnă când te mănâncă palma, renunță să-ți faci griji. Nu e de rău augur, nici dacă te mănâncă palma stângă, nici cea dreaptă. E adevărat că, în ce privește banii, credința populară spune că „iei cu dreapta” și „dai cu stânga”. Dar, până la urmă, este vorba despre echilibru. Astfel, dacă mâna dreaptă simbolizează acțiunea, cea stângă sugerează interiorizarea, iar pe parcursul vieții ai nevoie de o combinație între cele două, pentru ca totul să meargă bine.

Sursă foto: Pixabay

Back to top button