Implantul dentar, o decizie crucială pentru sănătate
De multe ori, problemele dentare netratate ne pot duce în situația în care rămânem fără mai mulți dintre dinți. Dacă în unele cazuri alte tipuri de lucrări pot ajuta pentru o perioadă, atunci când problemele sunt mai grave singura soluție s-ar putea să fie implantul dentar.
Dr. Ionuţ Leahu (foto), specialist în implantologie, a explicat pentru ideisanatoase.ro care sunt noile tehnici în implantologie și ce s-a schimbat din puctul de vedere al intervenției în sine.
Ideisanatoase.ro: Cât de greu se pot rezolva cazurile pacienților care și-au pierdut toată dantura?
Dr. Ionuț Leahu: Mulți dintre pacienții care ne trec pragul clinicii şi-au pierdut sau sunt pe cale să-şi piardă toţi dinţii. Pentru ei, soluţiile nu mai sunt atât de multe şi trebuie să alegem cu atenţie, ceea ce le spunem şi lor. În acest moment, cea mai bună soluție este un sistem care le oferă posibilitatea să-și pună într-o singură zi toți dinții ficși, aşa cum arată şi numele: Fast & Fixed. Un alt avantaj pentru pacienți este că nu mai au nevoie de adiție osoasă.
Ca medic care a pus mii de implanturi și s-a confruntat cu sute de cazuri, am observat că implantul dentar, în situații în care dinții lipsesc cu desăvârșire, poate transforma viața într-una mai bună. Și nu este o exagerare. Am cunoscut oameni care au plecat fericiți din clinică și când au revenit la control păreau schimbați în totalitate. Întineriți de-a dreptul și cu o dantură impecabilă.
Cum se procedează în cazul implantului clasic?
Când dinții au ajuns la capătul drumului și trebuiau să fie îndepărtați în totalitate, adoptarea clasică era să se scoată dinții, să se curățe infecțiile, să se coasă gingia și să se aștepte cu o proteză normală o perioadă de 4-6 luni pentru vindecare. Apoi, să se pună implanturile dentare. Ulterior, pacientul va rămâne cu proteza încă 4-6 luni până se așază în os implanturile. Și abia la final se pun dinții. Sunt cel puțin trei intervenții chirurgicale. De multe ori sinusul maxilar este foarte retras și trebuie făcută adiție osoasă care implică riscuri și costuri mai mari.
De ce Fast & Fixed?
Sistemul Fast & Fixed este adeptul unui protocol simplu, cu un număr mult mai mic de implanturi. Astfel, acesta vine cu 6 implanturi la maxilar și patru la mandibulă, care pot să susțină 12 dinți sus și 12 dinți jos. Acest lucru înseamnă costuri mai mici, dar și predictibilitatea costurilor.
Făcându-se intervenția într-o singură etapă, noi, medicii, știm deja câte șuruburi trebuie să punem. Apoi, este nevoie doar de o singură operație. Pacientul este semiconștient, iar implanturile pot fi puse angulat până la 35 de grade, astfel încât implantul poate să fie introdus pe lângă sinus, iar riscurile sunt mai mici pentru că se lucrează într-un os sănătos, nu într-unul creat de noi. Totodată, bonturile protetice se fixează în momentul operației și asta a demonstrat că gingia se vindecă mult mai bine când se face totul în același timp.
De ce este mai bine să pui mai puține implanturi?
Implantul nu e ca dintele, este totuși din titan. Nu este un țesut viu. Medicii implantologi își doresc să aibă la dispoziție cât mai mult dintre dinții naturali ai pacienților în jurul implanturilor și nicidecum cât mai multe implanturi în jurul dinților naturali. Implanturile afectează oricum vascularizația. Cu cât punem mai multe obstacole în calea vascularizării, cu atât riscul ca acel os să se resoarbă, crește. De aceea, eu, ca specialist în implantologie, plec de la premisa că este întotdeauna mai inteligent să pui mai puține implanturi decât mai multe.