Ce gust are avocado și cum îl poți consuma, ca să te bucuri de beneficiile lui
Fruct exotic pe care am putea foarte ușor să-l confundăm cu o legumă, pentru că nu este dulce, avocado a devenit un ingredient-vedetă în ultimii ani. Nutriționiștii îl numesc un aliment complet și îl recomandă cu căldură pentru numeroasele beneficii pe care le aduce sănătății. Unii sunt fani ai acestui fruct și nu concep să treacă o zi fără să-l includă în dietă, în timp ce alții consideră textura sa ciudată. Dar ce gust are avocado, de fapt, astfel încât este atât de apreciat și respins, în egală măsură?
Untos, cremos și totodată proaspăt, gustul acestui fruct contrariază. Nu îl putem consuma ca pe-un măr sau o pară, ci mai mult în combinație cu alte ingrediente, crud, în salate, fript, copt, în supe sau chiar în cupa de înghețată. Avocado este extraordinar de versatil, sănătos și are capacitatea de a conduce un preparat la nivelul superior de rafinament. Să descoperim mai multe despre el!
Ce gust are, de fapt, avocado
Avocado este unul dintre fructele mai puțin populare la noi în țară, deși, în ultima vreme, tot mai multe persoane îl descoperă și află cum poate fi consumat. Celor care se întreabă ce gust are, de fapt, avocado este dificil să le oferi un răspuns. Aceasta pentru că aroma și textura acestui fruct sunt unice, greu de comparat cu altceva. Gustul este subtil, aproape neutru și poate fi descris ca o combinație de contraste. Este untos, dar în același timp și proaspăt, cu o vagă aromă de nucă, dar și de ierburi crude. Textura sa este inconfundabilă: catifelată și moale, dar totodată densă, dacă fructul e copt atât cât trebuie.
Datorită gustului său delicat, avocado se combină foarte bine cu ingrediente care au arome puternice. În afara faptului că este gustos și sănătos, popularitatea acestui fruct se datorează și versatilității sale extraordinare. Poți să-l folosești într-o grămadă de rețete!
Combinații culinare care schimbă gustul de avocado
Dacă nu te dai în vânt după gustul de avocado, dar vrei totuși să-l introduci în dietă pentru beneficiile pe care le aduce sănătății, combină-l cu alte ingrediente, cu aromă mai puternică. Lămâia, sarea, roșiile, bananele, oțetul balsamic, usturoiul sau uleiul de măsline sunt doar câteva dintre ingredientele cu care poți să combini avocado, în rețete surprinzător de gustoase.
Poți să mănânci avocado crud, în salată, ca să-i conferi consistență sau în sandvișuri. De asemenea, în combinație cu roșii, usturoi, lămâie și coriandru prepari guacamole – o salată cremoasă și foarte sănătoasă.
Datorită texturii sale cremoase, avocado este un excelent ingredient pentru smoothie. Combină-l cu banană și lapte vegetal, cu spanac sau varză kale pentru a obține băuturi foarte nutritive.
Dacă ești pe fugă și nu ai timp pentru preparate elaborate, prăjește o felie de pâine, taie câteva bucăți de avocado, presară sare de mare și câțiva stropi de lămâie. E deosebit de gustos și sățios!
Din acest fruct se poate prepara chiar și înghețată. Combină avocado cu lapte de cocos, banană și sirop de arțar și obții un desert super sănătos și gustos. Așadar, iată ce gust versatil are avocado, care împrumută „fără reținere” aromele mai tari ale ingredientelor cu care îl combini.
Beneficiile fructului avocado
Avocado este considerat de specialiștii în nutriție unul dintre fructele cele mai hrănitoare și sănătoase, care nu trebuie să lipsească din dieta zilnică. Se vorbește despre avocado ca despre un aliment-minune, care aduce nenumărate beneficii pentru sănătate, frumusețe și siluetă. Este extraordinar de versatil, se poate consuma sub toate formele – crud, în salate, fiert la abur sau gătit la cuptor – și se recomandă tuturor grupelor de vârstă, de la bebelușii de peste 8 luni până la adulți și seniorii trecuți de 70 de ani. Între beneficiile pe care le aduce fructul de avocado organismului se numără:
Susține sănătatea sistemului cardiovascular
Peste 65% dintre grăsimile pe care le conține avocado sunt mononesaturate. Acestea sunt un ajutor extraordinar pe care-l putem acorda bunei funcționări a sistemului cardiovascular. Consumul regulat de avocado scade colesterolul „rău”, reglează tensiunea arterială, fluidizează sângele și scade riscul de infarct și accident vascular cerebral.
Favorizează eliminarea toxinelor și digestia optimă
Cu un conținut mare de fibre insolubile, aproximativ 75%, avocado curăță colonul și combate constipația, eliminând toxinele din organism. Totodată, digestia se îmbunătățește simțitor.
Avocado te ajută să slăbești!
Pe lângă faptul că elimină toxinele, conținutul mare de fibre insolubile și solubile ale acestui fruct prelungesc senzația de sațietate. În plus, pentru că e bogat în vitamine din complexul B, îți accelerează metabolismul. Așadar, chiar dacă este supranumit „unt vegetal”, o porție de avocado te ajută, de fapt, să slăbești.
Previne cancerul
Fructul minune conține foarte mulți antioxidanți. Aceștia previn apariția mai multor tipuri de cancer, scad riscul bolilor degenerative și al inflamațiilor din organism și întârzie procesul de îmbătrânire.
Îmbunătățește vederea
Avocado conține un carotenoid numit luteină, care ajută la menținerea sănătății ochilor. Specialiștii sunt de părere că o dietă care include un consum regulat de avocado ne păzește de cataractă și degenerescență maculară.
În afara acestor beneficii, avocado protejează sistemul imunitar, ține sub control nivelul zahărului din sânge, revitalizează pielea, previne osteoporoza și este afrodisiac. Poți să-l consumi într-o multitudine de combinații care îi păstrează aroma naturală sau i-o estompează. Iar dacă te întrebi ce gust are, de fapt, avocado, cel mai exact răspuns este: are gustul sănătății!