Cum ne hidratăm corect vara și ce lichide sunt indicate

Cum ne hidratăm. Dincolo de plăcerile anotimpului cald, care nu sunt deloc puține, vara este și cel mai mare inamic al pielii sănătoase. Inevitabil, soarele puternic o usucă, iar expunerea excesivă o poate chiar arde. În plus, corpul nostru pierde o cantitate importantă de apă prin transpirație. Pentru că nu o putem evita și nici nu cred că ne dorim, în fața provocărilor, avem o singură soluție: hidratarea corespunzătoare. Dar cum ne hidratăm corect? Dr. Ruxandra Constantina (foto), medic specialist medicină de familie, apifitoterapie şi gemoterapie, oferă toate răspunsurile pentru ideisanatoase.ro.

Cum ne hidratăm. Primul pas: lichidele

Dr. Ruxandra Constantina
Dr. Ruxandra Constantina

Trebuie să știm să ne hidratăm, iar variantele sunt inepuizabile, iar vara este lungă, așa că ai timp să le încerci pe toate. Apa plată și limonada sunt cele mai la îndemână surse de hidratare, dar foarte sănătoase și cu efectul dorit sunt și ceaiurile preparate în casă.

Ceaiul verde, ceaiul alb, ceaiul negru, cel de guarana sau mate sunt energizante naturale și, în plus, sunt o sursă bogată de antioxidanți care ne apăra de radiațiile UV.

Ceaiurile de fructe sunt tonice, vitaminizante, energizante și foarte plăcute la gust, motiv pentru care sunt o sursă de hidratare ideală pentru zilele caniculare. Sucurile naturale sunt și ele indicate în această perioadă. Cel de cătină, de exemplu, conține betacaroten, substanța care oferă o protecție în plus împotriva radiațiilor UV, dar care ajută și la obținerea unui bronz deosebit.

Cât de reci trebuie să fie lichidele

Atenție, însă! Toate aceste băuturi trebuie consumate la temperatura camerei sau cel mult cu un cub de gheață. Potrivit medicilor, cu cât lichidul pe care îl bem este mai rece, cu atât organismul nostru consumă mai multă energie pentru a restabili echilibrul dintre temperatura băuturii și cea a corpului nostru. În plus, consumul excesiv de băuturi reci poate da senzația de încălzire. Lichidele foarte reci acționează negativ și asupra faringelui, laringelui și produc inflamații. În plus, te pot constipa.

Nu uita! Cafeaua, alcoolul și băuturile carbogazoase nu fac altceva decât să accentueze deshidratarea.

Vitamine care se iau vara

Al doilea pas către o hidratare corectă este aportul de vitamine și minerale, neapărat din surse naturale, fără conservanți și coloranți artificiali. Vitamina C este cap de listă la acest capitol. Pe lângă faptul că ajută la creșterea imunității, este și un bun antioxidant și chiar anticancerigen. La nivelul pielii, stimulează sinteza de colagen și elastină, deci ajută la menținerea fermității și elasticității pielii și la regenerarea celulelor. În plus, previne și apariția ridurilor. Este însă foarte important ca aceasta să fie naturală, extrasă din citrice, cu eliberare prelungită. Vitamina C este recomandată celor care trăiesc în medii poluate, celor care se expun la soare, dar și fumătorilor.

Nici asimilarea de vitamina D, cea care ajută la absorbția calciului și a fosforului, nu trebuie neglijată în sezonul cald. Aceasta este sintetizată, natural, de pielea expusă la soare. Folosirea cremelor de protecție solară reduce însă sinteza. De asemena, persoanele cu ten închis și cele mai în vârstă asimilează mai puțină vitamina D. Tocmai de aceea, pe piață există suplimente care ne pot ajuta în acest sens.

Așadar, sunt doar câteva reguli pe care trebuie să le respectăm pentru a avea o piele sănătoasă, dar și bronzată, în același timp. Multe lichide și un aport corect de vitamine și minerale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button