ideisanatoase.ro Web analytics

Cum se folosește corect fondul de ten. Trucuri de la specialist

Machiajul este important pentru fiecare femeie, însă el trebuie realizat cu mare atenție, ținând cont de câteva reguli simple, pentru ca efctul să fie unul maxim. Unul dintre cele mai importante trucuri de machiaj este fondul de ten, despre care specialistul ideisanatoase.ro, Alina Crisu, explică detaliat cum trebuie folosit.

alina crisuFondul de ten este baza machiajului, care se aplică pe față într-un strat subțire având scopul de a acoperi și a corecta micile imperfecțiuni, fără că în final să arate ca o mască. Acesta există sub mai multe texturi: bază cremoasă, bază lichidă sau pudră, care au acoperire mică, medie și mare.

Alina Crisu, specialist în make-up (foto), recomandă că nuanța fondului de ten să fie cât mai apropiată de cea normală a pielii fără un contrast exagerat. Același fond de ten poate avea un aspect diferit în funcție de pigmenții și de textura pielii pe care este aplicat.

Umbrele trăsăturilor se fac cu 2 sau 3 tonuri mai închise decât fondul de ten folosit, de aceea se recomandă un alt fond de ten, anticearcăn sau pudră. Pentru machiajul beauty se va ține cont, mai ales pentru corectarea asimetriilor, de lumina de zi sau seara, de intensitatea luminii artificiale. Retușurile vor fi făcute cu linii fine, iar linia de demarcație a retușurilor se estompează cu nuanța generală a obrazului. Folosirea unui fond de ten profesional are și rol de protecție al pielii, având în compoziție minerale și protecție SPF care acționează că un scut împotrivă poluării și a razelor UV.

După aplicarea fondului de ten trebuie să folosim o pudră ușoară, care să fixeze fondul de ten și să uniformizeze micile corecturi făcute. Aplicarea se va face în cantități mici pentru a nu încărca tenul sau pentru a nu evidenția anumite riduri existențe.

Cum a evoluat, în timp, machiajul

Din cele mai vechi timpuri, omul a căutat constant modalități ingenioase pentru a-și schimba sau înfrumuseța înfățișarea, prin machiaj, acest lucru având diferite scopuri: camuflaj, religios, medical sau estetic.

Este documentat faptul că anumite produse folosite de oameni erau mai puțin benefice corpului, chiar toxice, având în compoziție substanțe nocive. Treptat, odată cu trecerea timpului, produsele și modul de folosire ale machiajului au evoluat, ajungând în zilele noastre, unde scopul principal este evidențierea celor mai frumoase trăsături ale feței.

Fie că vorbim despre machiajul beauty, de film sau de teatru, acesta este, astăzi, mai “natural” folosind linii și farduri care se apropie de trăsăturile și culorile pielii pe care sunt aplicate. Pentru un obraz “natural”, dar și pentru o sprânceană “naturala”, fardul trebuie să fie aplicat în așa fel încât să nu se observe straturile și suprapunerile de linii care subliniază trăsăturile.

No Comments Yet

Comments are closed