Tarte cu fructe. Rețeta de casă care se face foarte simplu

Tarte cu fructe reteta

Ți se pare complicat să faci tarte cu fructe sau crezi că le poți cumpăra doar de la cofetărie? Deloc adevărat. Ideisanatoase.ro îți prezintă o rețetă de casă de tarte cu fructe care îi va impresiona pe membrii familiei, dar și pe invitații tăi. De acum înainte, pe lângă preparatele delicioase făcute în casă, te vei putea lăuda și cu tarte cu fructe.

Pe lângă faptul că este un desert cu gust minunat, este și foarte lejer, iar fructe găsești din belșug în această perioadă. Interesant este că poți adăuga orice fructe dorești, separat sau pe aceeași tartă.

Rețetă de tarte cu fructe

Ingrediente:

  • 300 de grame de smântână pentru frișcă (lichidă)
  • 300 de grame de făină
  • 2 gălbenușuri
  • 1 pachet de unt
  • 200 grame zahăr pudră (sau după gust)
  • un pahar mic de lapte
  • fructe (căpșuni, zmeură, mango, cireșe, vișine, portocale sau orice alt fruct preferi)
  • vanilie
  • un praf de sare

Mod de preparare:

Aluatul

Într-un bol se amestecă făina cu jumătate din cantitatea de zahăr și un praf de sare, apoi se adaugă untul tăiat cubuțele. Atenție: untul trebuie ținut la rece până în momentul folosirii, deoarece se va topi rapid de la căldura mâinilor. Adaugă și gălbenușurile, laptele și vanilia, apoi amestecă totul cu o lingură și frământă cu mâinișe până când aluatul ajunge ca o bilă omogenă.

Pune apoi aluatul la rece pentru 20 de min.

Frișca

Cât timp aluatul stă la rece, poți prepara frișca. Pune smântâna într-un bol și folosește un mixer pentru a ajunge la consistența dorită. Cum faci testul? Întorci bolul cu gura în jos, iar frișca nu trebuie să curgă. Poți adăuga apoi restul de zahăr pudră. Se poate pune și vanilie. Mixezi încă puțin, până când zahărul este încorporat, după care pui frișca în frigider.

Alatul se scoate de la rece, se întinde o foaie groasă de jumătate de centimetru (va trebui să folosești făină în plus pentru ca aluatul să nu se lipească de mâini și de masă). Taie aluatul folosind o cană sau un bol mic și așază bucățile în fiecare formă de tartă. O altă modalitate ar fi să rupi aluatul, să îl frămânți puțin și să îl aplatizezi cu mâinile înainte de a-l așeza în formă. Până la urmă, nu trebuie să fie perfect.

Pentru ca aluatul să nu crească în mijloc (trebuie să ai loc pentru umplutură), așază peste aluat, în mijloc câte o bucățic de hârtie de copt cu orice boabe sau semințe ai în casă (poți pune năut, fasole, migdale, orez etc.).

Pune tava cu formele în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, unde vor sta timp de 20 de minute. Apoi se scot, se îndepărtează hârtia cu boabe și se mai lasă la copt încă aproximativ 20 de minute.

La final, aluatul se îndepărtează foarte simplu din forme și se lasă până când se răcește bine (aproximtiv două ore). După ce s-au răcit, poți trece la decorat: cu o lingură umpli tartele cu frișcă, apoi adaugi deasupra fructele preferate, tăiate bucățele. Poftă bună!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>