Cum se face coliva din arpacaş, cu nucă. Reţeta cea mai simplă

Pe lângă pomenile pe care credincioşii le fac celor plecaţi dintre noi, există mai multe zile pe an în care se face pomenirea morţilor: Sâmbăta Lăsatului sec de carne (Moşii de iarnă), sâmbetele a doua, a treia şi a patra din Postul Mare, precum şi în sâmbăta dinaintea Cincizecimii (Moşii de vară). Nelipsită din tradiţia ortodoxă este coliva, aşa că noi îţi spunem cum se face pas cu pas. Iată care este cea mai simplă reţetă de colivă din arpacaş, cu nucă.

Cum se face coliva din arpacaş, cu nucă – reţetă simplă şi rapidă

Ingrediente pentru colivă:

  • 1 kg de arpacaş (sau grâu)
  • 600 g de zahăr
  • 600 g de miez de nucă
  • o cană şi jumătate de pesmet din pâine (sau biscuiţi dacă nu este post)
  • zahăr vanilat – după gust
  • 2 fiole de esenţă de rom sau de vanilie
  • coajă de lămâie sau portocală
  • zahăr pudră
  • un praf de sare

Mod de preparare

Se alege arpacaşul şi se spală foarte bine. Conform unor tradiţii populare, arpacaşul (sau grâul) se spală în nouă ape, până când apa este curată.

Se pune arpacaşul la fiert cu un praf de sare şi cu o cantitate de apă de trei ori mai mare (faţă de cantitatea de arpacaş) şi se lasă la foc mic până când scade. Dacă este nevoie, mai poţi adauga apă, dar cel mai bine este să o fierbi în prealabil.

Truc: Arpcaşul este fiert atunci când bobul este înflorit.

După ce arpacaşul a fiert se adaugă zahărul şi se amestecă până când compoziţia este bine omogenizată, iar amestecul este legat.

Arpacaşul fiert se lasă să se răcească şi apoi se pune la frigider până a doua zi dimineaţă.

Vei vedea că deasupra se va forma o pojghiţă pe care trebuie să o îndepărezi. Adaugă apoi în compoziţie zahărul vanilat, esenţa de rom sau vanilie (sau ambele), nuca pisată (nici foarte măruntă, nici prea mare).

Truc: Pentru a omogeniza compoziţia poţi adăuga toate ingredintele într-un castron sau alt recipient mai mare şi frământă-le, pur şi simplu, până la omogenizare.

La final, ornează coliva cu pesmet şi zahăr pudră, după gust. Poţi presăra cacao cu ajutorul unui şablon, pentru a forma o cruce. O altă variantă este să realizezi o cruce din jumătăţi de nucă.

Prăjitură cu mere. Reţetă cu aluat fraged

5 moduri în care poţi orna coliva din arpacaş

Pe lângă varianta de mai sus, cu pesmet şi zahăr pudră, există mai multe moduri în care se poate face ornarea colivei, iar asta depinde de gustul fiecăruia. Iată cum o poţi decora, în funcţie de ingredientele pe care le preferi. Desigur, poţi combina variante de la mai jos, în funcţie de preferinţe, dar şi de perioada în care faci pomană (post sau nu).

Ornarea colivei din arpacaş se poate face în mai multe moduri: cu bomboane, nucă de cocos, cacao, ciocolată, zahăr vanilat, pesmet şi multe altele
Ornarea colivei din arpacaş se poate face în mai multe moduri: cu bomboane, nucă de cocos, cacao, ciocolată, zahăr vanilat, pesmet şi multe altele

Coliva cu bomboane colorate sau de ciocolată

Bomboanele colorate, mai mici sau mai mari, sau cele din ciocolată pot fi folosite atât pentru a decora coliva, cât şi pentru amestec. Ai grijă, însă. Dacă foloseşti bomboane în amestec alege unele care să nu fie prea tari.

Coliva cu nucă de cocos

De asemenea, nuca de cocos poate fi folosită ca ingredient pentru amestec, dar şi pentru decorarea colivei, oferind o aromă deosebită.

Coliva cu stafide

Stafidele pot da un gust şi mai bun colivei. Le poţi adăuga în compoziţia colivei cu arpacaş, împreună cu nuca, zahărul vanilat, esenţa de roma sau vanilie, în dimineaţa în care prepari coliva.

Coliva cu cacao şi nucă de cocos

Poţi folosi cacao pentru decorarea colivei, iar nuca de cocos pentru a forma o cruce cu ajutorul unui şablon.

Coliva cu cacao şi zahăr pudră

Ca în cazul de mai sus, poţi folosi cacao pentru decorarea colivei, iar zahărul pudră pentru a forma o cruce cu ajutorul unui şablon.

Semnificaţia  şi istoria colivei

Potrivit crestinortodox.ro, coliva reprezintă amestecul de grâu fiert (sau arpacaş), cu zahăr sau miere şi cu nuci pisate, care se împarte la înmormântări sau la parastase, după ce este slujită de preot. A fost introdusă în practica bisericească de Sfântul Teodor Tiron, servind la început ca hrană, apoi la pomenirea mortilor. Coliva este un simbol al trupului celui răposat, iar legănarea vasului cu mâinile (Veşnica pomenire, care se face în biserică) este expresia legăturii sufleteşti cu acesta.

Bobul de grâu este simbolul învierii morţilor, iar dulciurile şi celelalte ingredientele care intra în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii celei veşnice.

 

Arpacaşul se foloseşte şi în dietle de slăbit. Ştii câte calorii are?

Pe lângă faptul că oferă un gust bun colivei – mulţi spun că este mai bună decât o prăjitură – arpacaşul poate fi folosit şi în dietele de slăbit.

Deşi arpacaşul poate fi de trei feluri: boabe de grâu, mei sau orz decorticate, arpacaşul din grâu este cel mai des folosit. Arpacaşul are 370 de calorii la suta de grame şi te poate ajuta să slăbeşti şi să faci o detoxifiere a organismului, însă nu este recomandată o dietă pe termen lung.

Arpcaşul se fierbe şi se consumă astfel, de trei ori pe zi, dar nu mai mult de 3 – 4  zile, deoarece este mult prea restrictiv.

Foto: crestinortodox.ro

Mâncare de mazăre de post. Rețetă ușoară și rapidă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button