ideisanatoase.ro Web analytics

Antrenamentul care solicită toate grupele de mușchi. Îl poți face în aer liber | VIDEO

mada sport

Primăvara este momentul prielnic să faci sport în aer liber, mai ales că trupul vine după o perioadă de ”hibernare”, el acționând mult mai lent în anotimpul rece.

Așadar, antrenamentele în aer liber sunt o bună opțiune, atunci când vrem să scăpam de câteva kilograme sau să ne ”trezim” corpul. Cum putem face mișcare eficient ne-a explicat Alex Cristi, antrenor personal.

”Antrenamentul în aer liber este mult mai solicitant, decat cel din sală. Așadar, începem cu încalzirea, urmată de o alergare ușoară, de 5-10 minute. Eu am optat pentru un antrenament funcțional, mai exact pentru un complex de exerciții, în care sunt implicate toate grupele de mușchi, exerciții ce vor fi făcute pe timpi, adică după cronometru, astfel arderile fiind mai rapide. Un astfel de antrenament de tip circuit va dura până la 40 de minute, cu pauze scurte între serii, care vor fi în număr de 4 din fiecare complex ales. La sfârșitul antrenamentului, recomand încă 5-10 minute de jogging, precum și stretching”, ne-a explicat Alex Cristi, antrenor personal.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>